Susține tradiția noastră

Ajută-ne să păstrăm moștenirea culturală și să organizăm festivalul Floare Ciuciuleni.

DRAGI CIUCIULENENI,
atât cei de acasă cât și cei aflați peste tot în lume!

Ciuciuleni este mai mult decât un sat – este locul care se numește Acasă, este tradiție, este suflet.
Casa de cultură a satului nostru a fost mereu locul unde ne-am adunat, unde ne-am dezvoltat, unde ne-am exprimat mândria față de rădăcinile noastre.

ASTĂZI ACEST LOC ARE NEVOIE DE NOI!

Astazi, Casa noastră de Cultură ne cere ajutorul pentru a fi din nou în slujba sătenilor. Fiecare donație, indiferent de sumă, este un pas mai aproape de interesul nostru comun.

Împreună, putem reda frumusețea și forța casei de cultură,
transformând-o într-un loc unde cultura, arta și comunitatea noastră va continua să strălucească!

DĂRUIEȘTE ȘI FII PARTE A ACESTEI SCHIMBĂRI!

Împreună, facem din Ciuciuleni un loc unde tradiția trăiește, unde spiritul comunității este puternic și unde cultura noastră rămâne vie!

HAIDEȚI SĂ ARĂTĂM CĂ CIUCIULENI ÎNSEAMNĂ UNITATE, ISTORIE ȘI SPERANȚĂ!

Donează acum

Orice sumă face diferența pentru comunitatea noastră.

Casa de Cultură
Festival
100 MDL
500 MDL
1000 MDL
2000 MDL
5000 MDL
10000 MDL
0 MDL
Total strâns până acum din 0 donații
0% din obiectivul de 700,000 MDL

Donații

Mulțumim tuturor celor care au contribuit până acum!

Donații Recente

  • Se încarcă...

Cele Mai Mari Donații

  • Se încarcă...

Știai că...?

Se încarcă un fapt interesant...
Sursa: "Ciuciuleni o istorie a locului și a oamenilor lui" de Mariana Pagu

Festivalul Floare Ciuciuleni

Sărbătoarea tradițiilor, culturii și a spiritului românesc

Festival Floare Ciuciuleni

Festivalul „FLOARE CIUCIULENI" ia naștere cu scopul de a aduna cât mai mulți oameni frumoși într-un efort de promovare a localității noastre, precum și pentru a strânge fonduri din donațiile participanților, în vederea reînnoirii Casei de Cultură din Ciuciuleni.

🎊 PROGRAMUL FESTIVALULUI 🎊

📍 Locație: Stadionul satului Ciuciuleni

📅 Data: 10 August 2025

🕛 12:00 – Deschiderea oficială a festivalului

🕐 13:00 – Întâmpinarea oaspeților de onoare

🕑 14:00 – Evoluția instituțiilor educaționale din sat:
 • Grădinița "Albinuța"
 • Gimnaziul "Alexandru Donici"
 • Ansamblul de femei „Crizantemele”
 • Ansamblul de femei „Romanițele”
 • Ansamblul de fluieriști

🕒 15:00 – Ansamblul de dansuri „Lăpușnița”

🕒 15:20 – Maria Tincu

🕓 16:00 – Valentin Uzun și formația Tarmis

🕔 17:00 – Ștefan Darie

🕠 17:30 – Violeta Botezatu

🕕 18:00 – Nicolae Botgros

🕡 18:30 – Mioara Velicu

🕢 19:30 – Marina și Victor Dumbrăveanu

🕣 20:30 – Elena Garabadjiu și Vitalie Bragaru

🕤 21:30 – Angela Tabacaru

🕥 22:30 – Închiderea festivalului

Regulament de Participare

Festivalul Florilor “Floare Ciuciuleni”

1. Organizare

Festivalul “Floare Ciuciuleni” va avea loc în data de 10 august 2025, cu începere la ora 12:00, pe teritoriul stadionului din satul Ciuciuleni, raionul Hâncești.

Festivalul “Floare Ciuciuleni” are drept scop promovarea satului Ciuciuleni la nivel național și adunarea fondurilor bănești necesare pentru reparația Casei de Cultură din satul Ciuciuleni.

Organizatorii sunt responsabili pentru desfășurarea evenimentului conform programului stabilit.

2. Participare

La Festival sunt invitați toți locuitorii satului și cei plecați din sat, cât și oaspeți din împrejurimi, doritori de a descoperi tradițiile și obiceiurile satului nostru.

Pot participa cetățeni de toate vârstele, inclusiv grupuri artistice, meșteri populari și comercianți locali.

• Copiii sub 14 ani trebuie să fie însoțiți de un adult.

3. 🛍️ Expoziții și Vânzări

Vor fi organizate expoziții cu demonstrare și vânzare a lucrurilor expuse în care să fie prezent simbolul floral.

Comercianții trebuie să fie înregistrați și aprobați de organizatori.

Festivalul „Floare Ciuciuleni” celebrează tradiția și frumusețea rurală într-un cadru plin de culoare și savoare. Evenimentul gravitează în jurul a două simboluri dragi comunității:

🌸 Floarea – ca expresie a naturii pure și a frumuseții locale, împodobind fiecare colț al satului;

🍞 Pâinea de casă – ca emblemă a ospitalității, muncii și dăruirii gospodarilor din Ciuciuleni.

Vizitatorii sunt invitați să savureze gustul autentic al pâinii coapte în cuptoare tradiționale, să admire aranjamentele florale realizate cu grijă și să se bucure de spectacole artistice, târguri cu produse autohtone și momente de voie bună între oameni frumoși.

În cadrul festivalului va fi organizată o expoziție spectaculoasă de covoare tradiționale, cu o lungime totală de 130 de metri, lucrate manual de meșteri din Ciuciuleni.

Covoarele prezintă motive florale specifice zonei, fiind expresia rafinamentului artistic și identității locale.

Alte expoziții ale meșterilor populari: oale, broderii, prosoape, uleiuri, căzase și ii tradiționale, expoziții cu vânzare a fructelor și legumelor de sezon.

4. Activități Culturale

Deschiderea Festivalului va avea loc la ora 12:00, cu prezentarea grupurilor participante la expoziție, prezentarea oaspeților, binecuvântarea evenimentului de către preoții bisericilor ortodoxe ale satului Ciuciuleni.

  • Nicolae Botgros
  • Mioara Velicu
  • Valentin Uzun cu orchestra “Tharmis”
  • Violeta Botezatu
  • Maria Tincu
  • Ștefan Darie
  • Marină și Victor Dumbrăveanu
  • Elena Carabagiu
  • Vitalie Bragaru
  • Ion Cristea
  • Angela Tabacaru
  • Ansamblul de dansuri populare “Lăpușnița”
  • Copiii grădiniței “Albinuța”
  • Elevii și colectivul pedagogic al gimnaziului “A. Donici” din Ciuciuleni
  • Ansamblul artistic de femei “Crizantemele”
  • Ansamblul artistic al Primăriei Ciuciuleni “Romanițele”
  • Atelier de creație pentru copii și tineri cu premii, conducător Liudmila Gonța.

  • • Participanții sunt responsabili de respectarea timpului acordat pentru prezentări.

    5. 🚯 Siguranță și Ordine

    • Este interzis consumul excesiv de alcool, comportamentul agresiv sau distrugerea bunurilor publice.

    • Organizatorii pot solicita intervenția autorităților în caz de nerespectare a regulilor.

    6. 🍀 Ecologie și Respect pentru Natură

    • Gunoaiele trebuie depozitate în locuri special amenajate.

    • Este interzisă deteriorarea spațiului verde sau a instalațiilor festivalului.

    7. 📸 Drepturi de Imagine

    • Participarea la festival presupune acceptul ca fotografiile sau filmările să poată fi folosite în scopuri de promovare.

    8. 🔔 Alte Dispoziții

    • Organizatorii își rezervă dreptul de a modifica programul și regulamentul, în funcție de necesități.

    • Participarea la festival implică acceptarea prezentului regulament.

    Contactează-ne

    📍 Casa de Cultură Ciuciuleni, str. Principală nr. 45, Ciuciuleni
    📞 +393282098304
    ✉️ Liliatusa71@icloud.com
    ✉️ apl.ciuciuleni@yahoo.com
    📞 026933236(MD) Primaria Ciuciuleni
    📞 068533404(MD) Maria Nicolai

    Coordonatori de proiect

    • Primăria Ciuciuleni
    • Asociația de băștinași ALDAS
    • Asociația Busuioc, Italia
    • Lilia Tusa, Lilia Bezer, Maria Nicolai
    ×